vineri, 7 octombrie 2016

Titanii.

 


Titanii erau ca niste zei. Ei au creat lumea pe care astazi o cunoastem ca si Terra. La inceput totul mergea bine, dar cum exista si intuneric pe langa lumina, asa au inceput sa apara niste creaturi numiti "Demoni". Titanii nu stiau cum sau de unde au aparut acesti demoni, dar un lucru il stiau sigur, ca nu au venit cu pace. Demonii au atacat oamenii si pe zi ce trecea haosul controla lumea. Titanii trebuiau sa faca ceva in potriva acestui lucra, astfel l-au trimis pe cel mai mare luptator al lor numit ca si "Sargeras".
Sargeras timp de sute de ani numai lupta cu demonii, dar ei tot veneau si veneau, pe zi ce trecea erau tot mai multi. Sargeras si-a dat seama ca nu au cum sa castige si ca era o lupta nesfarsita, astfel incat a intrat in depresie. Sargeras din cauza depresiei si-a tradat fratii si i-a atacat pe Titani cu ajutorul demonilor, crezand ca asta ii singura metoda de a da sfarsit acestei lupte. Titanii si-au dat vietile ca sa rupa pamantul in doua si sa-l inchida pe Sargeras si pe demoni in parte aceea a pamantului. Dupa aceasta pacea si fericirea predomina pe pamant. Dar nu pentru mult timp.

Un comentariu: