marți, 31 octombrie 2017

Catelusa

E o cățelușă ghidușă. Ca să continuăm tradiția, i-am dat tot numele Cora.Era doar un pui mititel când am adus-o cu mașina. Fostul ei stăpân ne-a dus pânnpă într-o comună învecinată. Cora cea mică, cu ochișorii ei curioși , stătea în plasă, să nu murdărească bancheta din spate. Hmm, s=a gândit ea, ce cald e aici. Scoate capul din plasă și se apucă să roadă ceva…nu se știe, o bucățică de pătură. Înainte, omul pusese ceva pachet cu carne acolo…hmmm, miroase teribilll!!! Și drumul e frumos, iar chestia asta mare, o numesc unii mașină, o duce într-un suflet. Hmmm, ce viraje face nenea ăsta…Și, la un viraj, Cora cea mică se eliberează din plasuța ei…E pe jos, le lângă picioarele mele. Bineînțeles că vine în brațe, unde adoarme până la oprire. Stăpânul îmi spune că am ajuns, el ne lasă aici, iar mai departe, urmează să iau un autobuz. Cora, din nou, cuminte, în plasă. Vine autobuzul, cățelușa e cuminte, stă pe picioarele mele, după care ajungem. La mine ăn curte, Lassie și Rocky, ceilalți câini. Fac ei cunoștință. Lassie o sperie cu lătratul ei, dar Rocky vrea neapărat să-i arate curtea. Se plimbă ei fericiți, Cora mai caută ceva de ros…și tot așa, urmând să se joace cu prietenii ei. Descoperă găurile din gard, pe unde poate evada, iar distracția e gata. Ce viață frumoasă, alături de prieteni!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu